Jurnalistul Dan Tanasa este nominalizatul lunii iulie la “Premiul Libertatea Presei pentru Curaj”

Juriul desemnat de Fundatia Familia Dan Voiculescu a ales ca nominalizatul lunii iulie la Premiul Libertatea Presei pentru Curaj sa fie Dan Tanasa. Din 2008, jurnalistul scrie despre abuzurile administrației publice locale din Covasna și Harghita si a castigat numeroase procese in instantele din Romania impotriva autoritatilor publice locale din cele doua judete. Din iunie 2014 este președinte-fondator al Asociației Civice pentru Demnitate în Europa (ADEC).

dan-tanasa

Declaratie Dan Tanasa:

“Este o onoare pentru mine să fiu nominalizat la Premiul ”Liberatea Preseipentru Curaj”. Nu mă așteptam absolut deloc, a fost o surpriză plăcută. De mai bine de șapte ani public documente cu privire la epurarea etnică a românilor din Covasna și Harghita. Cred în domnia legii și am încercat să dau un exemplu de fapte, nu de vorbe. Am câștigat zeci de procese împotriva instituțiilor publice și am arătat cu documente fața neagră a abuzurilor orchestrate de administrația publică locală controlată de UDMR împotriva comunităților de români din Ardeal. Atât timp cât mă mai luminează Dumnezeu voi scrie cu speranța că ticăloșia și trădarea autorităților din București își vor găsi odată sfârșitul”, spune Dan Tanasa.

Anchetele si reportajele semnate de Dan Tanasa sunt in centrul atentiei persoanelor publice. Primarul Craiovei, Lia Olguta Vasilescu, a spus ca “Daca Dan Tanasă n-ar exista, ar trebui inventat!”, iar primarul municipiului Sfantu Gheorghe si presedintele UDMR, a afirmat ca “Practic, unul sau doi oameni din instituție primesc salariul pentru a putea răspunde întrebarilor lui Dan Tanasa, sau a altor persoane”.

Dan Tanasa a fost propus la Premiul Libertatea Presei pentru curaj de Catalin Balau, pe adresa [email protected] “Referitor la acest concurs am o propunere pe care eu o consider ca fiind indreptatita. Dan Tanasa,acest blogger care de ani de zile se lupta cu sistemul corupt din Covasna, Harghita si Mures si nu neaparat doar din acele zone. De ani de zile prin actiunile domniei sale a obligat institutiile de conducere sa aplice legea prin sesizari scrise si procese castigate, articole scrise pe blogul personal etc.”

Concursul “Premiul Libertatea presei pentru curaj” continua, cu alegerea ultimului finalist,in luna august. Aşteptăm pe aceeaşi adresa, [email protected], e-mail-urile dumneavoastră în care va autopropuneti pentru premiul sau înscrieţi persoane a căror activitate este adecvată exigenţelor acestei competiţii. Numele câştigătorului marelui premiu de 50.000 RON va fi anunţat pe 25 septembrie şi va fi ales din finaliştii fiecărei luni.