Adelin Petrisor, nominalizatul lunii aprilie la premiul Libertatea presei pentru curaj

Sunt putini oameni al caror nume este sinonim cu curajul, cu luarile de pozitie neinfricate, cu deplasari in zone de conflict armat. Este si cazul nominalizatului lunii aprilie la Premiul Libertatea Presei pentru Curaj, jurnalistul Adelin Petrisor. El intră în cursa marelui premiu de 50 000 lei pentru intreaga sa activitate.

adelin-petrisor

A transmis din Irak, Afganistan, Liban, Israel, Algeria, Albania și alte zone de conflict. În 2006 a realizat un reportaj în închisoarea americană Guantanamo. În timpul ofensivei americane din Irak, în 2003 a fost singurul corespondent român care a transmis din Bagdad. De-a lungul timpului a intervievat personalități precum Yasser Arafat, Ehud Barak, Benjamin Netanyahu, Valentino Rossi, ayatolahul Mohamed Fadlallah, liderul spiritual al Hezbollah, secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer (aprilie 2009). In aprilie 2012, a transmis din Coreea de Nord ceremoniile legate de împlinirea a 100 de ani de la nașterea lui Kim Ir Sen, fiind primul jurnalist tv roman care a vizitat această țară, după 1989. În martie 2013, a realizat un interviu cu Șeicul Omar Bakri, primul extremist sunnit care a amenințat cu atentate România și Bulgaria. În ianuarie 2014, l-am intervievat pe generalul Michael Hayden, cel care a condus NSA și CIA timp de un deceniu.

Este jurnalistul român care a zburat cu avioane supersonice militare. Alături de piloți experimentați a simțit ce înseamnă suprasarcina cu MiG-21 LanceR, Eurofighter Typhoon,F-16, Saab 39 Gripen.

“Până în prezent am primit șase premii ale Asociației Profesioniștilor de Televiziune. În 2000 și 2002 premiul pentru corespondențe de război. În 2003 am primit Marele Premiu APTR pentru transmisiunile de la Bagdad, în 2007 premiul pentru cel mai bun reportaj, “Guantanamo-periferia lumii libere” iar în 2009 premiul pentru documentar politic. Am primit un alt premiu APTR în 2015. În 2003, alături de alți colegi din presa, MAE si CNA m-au declarat „Corespondentul anului”. În 2012, la Los Angeles, cu cinci fotografii din Coreea de Nord, am câștigat categoria “Editorial non-pro” a concursului International Photography Awards și am fost nominalizat la Discovery of the year (Lucie Awards). Am primit un nou premiu APTR în 2015”, scrie Adelin Petrisor pe blogul sau, www.adelin-petrisor.ro.

Cărți publicate:

-“Corespondent de război”, album foto, Humanitas-2007

-“Războaiele mele”, making-off-uri ale unor deplasări în Afganistan, Irak, Liban, Israel, închisoarea Guantanamo, Polirom-2010

-“Coreea de Nord, un lagăr cât o țară”, album foto, Polirom-2012,

-“Țara cu un singur gras”, o carte despre experiența nord-coreeană, Polirom 2013;

Premiul Libertatea Presei pentru Curaj, inițiativă a Fundației Familia Voiculescu, poate fi acordat tuturor celor care iau poziție public împotriva abuzurilor, care luptă împotriva unor acţiuni care ar fi avut drept consecinţe îngrădirea libertăţii de exprimare, care luptă împotriva unui sistem corupt și fac dezvăluiri importante în media scrisă, audio sau video referitoare la ilegalități.

Nominalizările la Premiul Libertatea Presei Pentru Curaj au început în luna ianuarie 2016 și vor continua până la finalizarea competiției, în august 2016. Așteptăm în continuare e-mail-urile de înscriere sau de recomandare a celor care considerați ca îndeplinesc condițiile de înscriere in aceasta competitie la adresa de e-mail [email protected] Mai multe amanunte despre desfasurarea concursului pot fi gasite pe site-ul www.premiulibertateapresei.ro. Vor exista opt nominalizați, corespunzând fiecărei luni, iar numele câștigătorului premiului de 50 000 lei va fi anunțat pe data de 25 septembrie 2016.

Până acum, nominalizații care intră în cursa pentru marele premiu sunt Mihai Petean, Gheorghe Piperea și Radu Soviani.