Gheorghe Piperea, nominalizatul lunii februarie la “Premiul Libertatea presei pentru Curaj”

A doua ediţie a competiţiei “ Premiul libertatea presei pentru curaj”, iniţiativă a Fundaţiei Familia Voiculescu, are şi un al doilea nominalizat. De dată aceasta nu mai este vorba de un jurnalist, ci de un avocat celebru, cunoscut pentru articolele de opinie şi luările sale de poziţie publice curajoase, precum şi pentru că a reprezentat cetăţenii în faţă abuzurilor din sistemul bancar, dar şi în relaţia cu instituţiile financiar-fiscale şi cele din domeniul sănătăţii. Gheorghe Piperea este nominalizatul lunii februarie la “Premiul libertatea presei pentru curaj”. Domnia să este unul dintre iniţiatorii “Legii dării în plata”, în care legea permite persoanelor care nu îşi mai pot achita creditul să cedeze băncii imobilul ipotecat pentru stingerea creanţei.

piperea

Gheorghe Piperea este fondatorul societăţii de avocatură “Piperea & Asociaţii”. Din 1996 este membru al Baroului Bucureşti, iar, din 2007, a fost ales membru al Consiliului Baroului Bucureşti. Domeniile sale de specialitate sunt insolvenţa, societăţile comerciale, piaţă de capital, protecţia consumatorilor, legislaţia în domeniul sănătăţii, dreptul transporturilor şi dreptul bancar. Din 2005 este devenit doctor în drept al Universităţii din Bucureşti şi al Universităţii Paris I – Pantheon.

Nominalizările la Premiul Libertatea Presei Pentru Curaj au început în luna ianuarie 2016 şi vor continuă până la finalizarea competiţiei, în august 2016. Aşteptăm în continuare e-mail-urile de recomandare a celor pe care consideraţi că îndeplinesc condiţiile de înscriere în această competiţie la adresa de e-mail [email protected] Mai multe amănunte despre desfăşurarea concursului pot fi găsite pe site-ul www.premiulibertateapresei.ro. Vor există opt nominalizaţi, corespunzând fiecărei luni, iar numele câştigătorului premiului de 50 000 lei va fi anunţat pe dată de 25 septembrie 2016.